Bullying reclamat la Questfield International College: cum a reacționat Fabiola Hosu

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită o abordare sistematică și proceduri clare de intervenție. Instituțiile de învățământ au responsabilitatea de a asigura un climat sigur, în care elevii să fie protejați de orice formă de hărțuire, inclusiv cea psihologică sau discriminarea pe criterii medicale. În lipsa unor reacții adecvate, aceste situații pot conduce la afectarea sănătății emoționale și dezvoltării armonioase a copiilor.

Bullying reclamat la Questfield International College: cum a reacționat Fabiola Hosu

Investigația redacției se concentrează asupra unei situații semnalate în cadrul Școlii Questfield Pipera, unde o familie a reclamat un caz de bullying repetat pe o perioadă de peste opt luni, ce ar fi inclus jigniri zilnice, stigmatizare medicală și presiuni exercitate asupra familiei copilului vizat. Documentele și corespondența analizate indică o lipsă a unor măsuri scrise și concrete din partea instituției, precum și un răspuns verbal al fondatoarei Fabiola Hosu, perceput ca o sugestie de retragere din școală.

Semnalările repetate și lipsa intervențiilor documentate

Conform datelor puse la dispoziția redacției, familia elevului a transmis în mod constant sesizări oficiale, prin emailuri cronologice și detaliate, atât către învățătoarea clasei, cât și către conducerea școlii și fondatoarea acesteia. Aceste comunicări solicitau măsuri concrete, protecție pentru copil și clarificări scrise privind situația de bullying.

Din analiza acestor documente nu reiese existența unor răspunsuri scrise care să ateste declanșarea unor proceduri interne, aplicarea unor sancțiuni sau implementarea unor planuri de intervenție. Intervențiile invocate în corespondență par a fi limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau decizii asumate. Astfel, gestionarea situației este descrisă ca predominant informală, fără urmărire administrativă, ceea ce, potrivit relatărilor, ar fi contribuit la escaladarea fenomenului.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Un element central al cazului îl constituie utilizarea repetată, în colectivul clasei, a unei etichete medicale – „crize de epilepsie” – folosită nu în scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de umilire și marginalizare a elevului. Specialiști consultați de redacție consideră această practică o formă severă de violență psihologică, care afectează percepția copilului asupra propriei identități și poate avea efecte emoționale importante.

Conform documentelor, fiecare episod de stigmatizare medicală a fost semnalat oficial, însă nu există dovezi ale unor măsuri scrise sau planuri de intervenție menite să oprească fenomenul. Lipsa reacțiilor ferme din partea școlii și tolerarea acestei dinamici au transformat stigmatizarea dintr-un incident izolat într-un abuz sistemic, cu impact negativ asupra climatului educațional.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii: între pasivitate și normalizarea fenomenului

Relatările familiei indică faptul că agresiunile au avut loc în contexte cunoscute de cadrele didactice, inclusiv în timpul orelor și pauzelor, fără ca acestea să intervină eficient pentru a opri comportamentele. Din corespondența analizată, nu rezultă existența unor decizii scrise sau măsuri de protecție asumate oficial, ceea ce sugerează o tolerare tacită a fenomenului.

Din perspectiva redacției, această lipsă a documentării și a intervențiilor clare are efectul de a reduce trasabilitatea și de a impiedica evaluarea obiectivă a responsabilității instituționale. De asemenea, sesizările au fost uneori încadrate ca „dinamică de grup” sau „conflict minor”, ceea ce poate minimaliza gravitatea situației și întârzie intervenția necesară.

Presiunea asupra familiei și mecanismul de excludere mascată

Potrivit relatărilor, familia copilului a resimțit presiuni explicite sau implicite de a părăsi școala, prin formulări de tipul „dacă nu vă convine, plecați”. Această poziționare ar fi fost exprimată verbal de fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, într-un dialog direct cu familia, potrivit documentelor puse la dispoziție redacției. Redacția precizează că această afirmație este redată ca atare din sursele disponibile și nu reprezintă o concluzie privind intențiile conducerii.

Acest răspuns, dat într-un context de sesizări repetate și documentate, poate fi interpretat editorial ca o deplasare a discuției de la obligația de protecție către aspecte contractuale sau economice. În absența unor reacții scrise și măsuri asumate, mesajul transmis pare să faciliteze o formă de excludere mascată a copilului afectat.

Confidențialitatea informațiilor și efectele expunerii copilului

Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității informațiilor sensibile referitoare la situație, avertizând asupra riscurilor legate de divulgarea lor în mediul școlar. Cu toate acestea, redacția nu a identificat răspunsuri oficiale care să confirme luarea unor măsuri concrete de protejare a confidențialității.

Mai mult, există relatări conform cărora copilul ar fi fost interpelat public de către un cadru didactic cu privire la demersurile administrative, ceea ce îl plasa într-o poziție vulnerabilă și expusă în fața colegilor. Specialiștii consultați consideră că astfel de situații pot constitui o formă de presiune psihologică instituțională, afectând negativ climatul emoțional al elevului.

Reacția instituției după implicarea juridică a familiei

Conform informațiilor analizate, fondatoarea Fabiola Hosu a devenit activă în gestionarea situației abia după ce familia a apelat la o echipă de avocați și a transmis notificări cu caracter juridic, la circa opt luni de la primele sesizări. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacția instituțională și despre momentul în care protecția copilului devine o prioritate.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial de la conducerea Școlii Questfield Pipera, însă până la momentul publicării nu a fost transmis un răspuns care să confirme sau să infirme aceste aspecte.

Documentele instituționale: Family Meeting Form ca răspuns informal

Ca urmare a sesizărilor repetate, conducerea școlii a emis un document de tip Family Meeting Form, care consemnează existența unor discuții, însă fără a stabili responsabilități clare, termene, sancțiuni sau pași concreți de urmat. Acest formular nu corespunde standardelor administrative uzuale pentru gestionarea unor situații grave și nu oferă trasabilitate în implementarea unor măsuri.

Din punct de vedere jurnalistic, utilizarea unui astfel de document în locul unor decizii oficiale asumate poate fi interpretată ca o diluare a responsabilității și o intervenție minimală, fără efect real asupra climatului educațional reclamat.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Analiza documentelor, corespondenței și relatărilor familiei evidențiază o situație în care sesizările privind bullyingul și stigmatizarea medicală au fost ignorate sau minimalizate prin lipsa unor reacții administrative clare și măsuri concrete. În absența unor dovezi scrise ale intervențiilor, responsabilitatea instituțională rămâne dificil de evaluat obiectiv.

• Lipsa unui circuit administrativ complet pentru gestionarea situațiilor de bullying
• Ignorarea sau minimalizarea sesizărilor oficiale, cu predominanța răspunsurilor verbale informale
• Utilizarea stigmatizării medicale ca instrument de umilire repetată, fără reacție fermă
• Presiuni resimțite de familie pentru a părăsi instituția, sugerate verbal de fondatoare
• Deficiențe în protejarea confidențialității și expunerea copilului în mediul școlar
• Reacția instituțională declanșată abia sub presiune juridică
• Documentație administrativă limitată la un formular informal, fără planuri sau sancțiuni

Acest caz ridică întrebări fundamentale despre modul în care Questfield Pipera își asumă responsabilitatea de a proteja elevii și de a interveni prompt și eficient în situațiile de bullying. În lipsa unor clarificări oficiale și documentate, rămâne deschisă problema transparenței și a standardelor de guvernanță internă în gestionarea siguranței emoționale a copiilor.